de.pe.stradă

36

Odată cu venirea verii, nu mai pot să folosesc tramvaiul 36; este infect. Astă iarnă a deraiat o dată, i s-au rupt cablurile altă dată. Dar vara, e dezastru. Acest tramvai nu a văzut apă. Sau vreo intervenţie oarecare din partea RATB. Şi vine odată la 25-30 de minute la orele de vârf!


Poate libertatea să te facă fericit?

28/12/2011
3 comentarii

Acesta este un articol tradus de pe un blog (secretcontents.com), scris în numele Deităţii, dar poate fi privit din orice punct de vedere, şi ramâne la fel de valabil.

Poate libertatea să ne facă fericiţi? Poate să ne aducă adevărata fericire în viaţă? Răspunsul este “da”, dar, în acelaşi timp, şi “nu”. Bucuria de a fi liber depinde de ce fel de libertate ai. Poţi fi liber în două moduri. Dacă eşti liber de păcate şi de răutate, poţi deveni cu adevărat fericit. Dar dacă eşti liber de dreptate şi bunătate, vei trăi în mizerie. Acest lucru se aplică şi la sclavie. Dacă eşti sclavul păcatelor şi al răutăţii, vei trăi în mizerie. Dar dacă eşti sclavul dreptăţii şi al bunătăţii, vei fi cu adevărat fericit.

Nu există libertate absolută, precum nu există nici sclavie absolută. Suntem întotdeauna liberi, şi întotdeauna sclavi. Nu poţi fi liber de tot, fiindcă dacă eşti liber de tot, devii sclavul nimicului. Nimicul te va face nefericit. Dacă îţi doreşti libertate absolută, îţi doreşti un lucru care nu există.

Libertatea care te poate face fericit este libertatea de păcate şi răutate. Aceasta este libertatea de ură, mândrie, invidie, poftă şi alte lucruri rele. Este libertatea de a avea linişte şi o conştiinţă curată. În revers, sclavia te poate face foarte fericit. Poţi fi sclavul bunătăţii, al umilinţei, al dragostei, al auto-controlului şi al altor virtuţi măreţe. Dacă vei asculta întotdeauna de instinctele bune, te vei afla într-o stare bună şi îmbucurătoare.

Libertatea care te poate face nefericit este libertatea de a nu iubi, de a nu fi blând şi de a nu face tot felul de alte lucruri virtuoase. Imaginează-ţi numai cum ar fi să te desparţi de aceste lucruri; ai mai fi fericit? La fel şi sclavia te poate întrista. Sclavia păcatului, a urii, a mândriei, invidiei şi a altor lucruri rele. Dacă vei fi liber de orice, lipsa şi haosul te vor face nefericit.

Fericirea ta este creată atât de tine, cât şi de stăpânul tău. Ai întotdeauna un stăpân. dacă eşti liber de rău, stăpânul tău e binele. dacă eşti liber de bine, stăpânul tău e răul. dacă eşti liber de amândouă, atunci cine e stăpânul tău? Tu? Vei fi stăpânul unui eu care se minte singur, fiindcă, atâta timp cât existăm, nu putem fi liberi atât de bine cât şi de rău.


Mica mea victorie!

01/02/2011
33 comentarii

Acum vreo două săptămâni, să zic, venind dinspre staţia de metrou spre casă, ce-mi văd ochii?: pe ghereta de bilete a RATB din staţia de autobuz de lângă casa mea, scris mare, cu spray negru de maşină „MOARTE ŢIGANILOR”, lângă nelipsita cruce încercuită.

Needless to say, mi-au spumegat fălcile, mi s-au înceţoşat ochii şi urechile mi-au devenit furnale scoţând fum de furie.

Am ajuns acasă, convinsă că mănânc şi apoi îmi confecţionez o cagulă sau ceva, ca odată cu seara, să mă cobor şi eu asupra străzii împreună cu spray-ul meu negru de maşină, ca să acopăr minunăţia de pe gheretă.

În schimb, odată ajunsă acasă, am zis, măcar de curiozitate, să intru pe pagina RATB şi să văd dacă au ceva căsuţă de mail pentru reclamaţii. Am găsit aşa ceva pe site, un formular de reclamaţii adică, şi am zis, OK, let’s give it a try. Şi am scris la RATB. Din nefericire, dat fiind că am scris pe site, şi nu din mail, nu mai am textul pe care l-am trimis, dar în mare, ştiu că le-am prezentat situaţia din punctul meu de vedere. Le-am expus problema, le-am explicat de ce mă deranjează (că este anti-democratic şi împotriva drepturilor omului), le-am explicat de ce trebuie să ia atitudine (că unii ţigani poate îşi iau bilet de autobuz, că RATB trebuie să nu încurajeze acte de naţionalism extremist) şi le-am zis că, în cazul în care nu se va lua nicio măsură în termenul dat pe site pentru soluţionarea problemelor (adică 30 de zile), am să consider că nu îi deranjează dacă folosesc şi eu ghereta RATB pe post de test-spot pentru spray-ul meu, şi că voi acoperi inepţia.

Sincer, nu mă aşteptam la vreun răspuns, că am mai scris eu şi pe la Primării, şi pe la alte locuri, şi rareori am primit vreun răspuns, cu atât mai puţin unul pozitiv.

În schimb, la două zile diferenţă, venind spre casă pe acelaşi drum, am observat că inepţia a dispărut! Nu vă puteţi închipui cât mi-a săltat inima! Abia am aşteptat să ajung acasă, şi am ajuns, am aruncat un ochi în mail, şi am găsit răspunsul tantiei de la CS RATB, cum că s-au luat măsuri.

Mulţumesc RATB!!! Hats off!


LOTO 6 din 33

22/07/2010
15 comentarii

OK. Nu vroiam să recurg la nepotisme şi prietenii, dar postul de mai jos chiar merită voucherul şi, în orice caz, nu am primit niciun mail de la nimeni, că nu e cool să scrii la pagina.de.stânga, pagina.de.stânga e evil! Deci, voucherul l-a câştigat mama mea, care oricum nu iese prea des din casă, deci tre’ să o conving să se ducă să bea.

Demonstrat, ce iese din pisică şoareci mănâncă. Mail-ul l-am scris eu pentru ea şi l-am postat pe forumul unei televiziuni (aşa a vrut mama):

Bună seara,

Ca orice român dornic de un câştig „cinstit şi legal”, am hotărât să mă duc să joc la LOTO. La ora 19:45 am intrat în unitatea LOTO de pe Şoseaua Pantelimon, de lângă Spitalul Sfântul Pantelimon, împreună cu mama mea, care stă în zonă.

Ne propuseserăm de acasă să lăsăm şansa la latitudinea norocului, şi să extragem numere din cutiuţa special pusă la îndemână în acest scop în unităţile LOTO.

Acum începe circul: Ajunse în unitate, ne-am aşezat la masă, la care mai era un domn care-şi completa biletul şi care folosise cutia. L-am întrebat dacă mai are nevoie de cutie, şi ne-a zis că nu, s-o luăm şi s-o folosim. Mama, uitându-se în cutie, râzând, m-a întrebat: „Ce, aicia-s 49 de numere?” Şi le-am numărat împreună. Erau 33 de numere. Din 49!

Mama a luat cutia şi a prezentat-o casieriţei, rugând-o să-i dea una completă, ca să putem extrage numere. Casieriţa a susţinut că nu mai există altă cutie în unitate („Ce, nu poţi să pui numerele din cap? Mare jucătoare mai eşti tu!”), şi nici jetoane pentru a o completa pe cea existentă. În consecinţă, mama a cerut un caiet pentru sugestii/reclamaţii, pe care casieriţa a refuzat să i-l dea, motivând că acesta nu este un motiv de reclamaţie. Întrebată despre numărul de la OPC, a susţinut că nu-l ştie, deşi era pe uşă (l-am văzut la ieşire). Ne-a „sfătuit” să mergem la Loteria Centrală să reclamăm, şi ne-a luat peste picior zicând că chiar i-am face un bine, că ar veni şi ar aduce numere noi. Acestea le-a făcut susţinută de bodyguardul unităţii, care, în momentul în care am sunat la OPC, îndemnat de doamna de la casă, a venit să „recupereze” cutia cu numere, şi a ameninţat-o pe mama, cu o atitudine foarte agresivă, „Nu mă face doamnă să…”, pe care mama a contracarat-o scurt cu „Să ce?!”. El fuma în tot acest timp în interiorul unităţii, plin de nervi.

Acum începe frustrarea: Am ieşit să fac rost de numărul de la OPC şi am sunat la 3 numere ale acestui serviciu (0219660 – la care a intrat direct un robot care îmi specifica orarul de lucru şi că acesta s-a terminat; 0800080999 – care pare a fi deconectat; 0213106375 – care a sunat, a intrat un robot, a zis aceeaşi poveste ca şi la primul număr, şi apoi m-a anunţat că nu mai e loc să înregistreze nici măcar un mesaj).

Dacă unitatea doreşte să-şi respingă consumatorii, tratându-i în acest mod, este treaba lor. Treaba noastră, ca cetăţeni, este că nu am avut cui să cerem un ajutor pe moment. Dacă făceam reclamaţia mâine, cutia putea fi completată, iar faptul – trecut cu vederea.

OPC ar trebui să funcţioneze atâta timp cât funcţionează unităţile economice pe întinsul ţării – adică non-stop în cazul acesta. Dacă nu, măcar un mesaj să poţi lăsa, atâta timp cât există această opţiune. În condiţia dată, noi am plecat cu coada între picioare, ei râdeau, au facut glume cum că „Nu ne-aţi putut face şi nouă un bine”, iar consumatorii au rămas fraieriţi, extrăgând numai din 33 de numere pentru o extragere cu 49, făcând câştigul practic imposibil (Cum se numeşte practica de a lua nişte bani pentru un serviciu pe care-l oferi incomplet şi nu ţi se dă nicio şansă la scopul propus? Domnului dinainte, care a extras din cutie, din doar 33 de numere, nu i s-au furat banii? Nu aceasta este intenţia – sau finalitatea – faptului că acea cutie este pusă la dispoziţie, deşi incompletă?).

OPC reprezintă o autoritate pentru orice nivel al problemelor consumatorului. Nu numai brânza stricată de pe tejghele reprezintă un pericol, ci şi încălcarea bunei credinţe şi fraudarea reprezintă atacuri faţă de consumator, care pleacă din magazinele României umilit, batjocorit şi ameninţat, pe banii lui. Iară ei – îşi fac averi prin fraudă.

Vă mulţumesc,

Un nefericit şi frustrat cetăţean român


Electrica (sau cum am devenit terorist)

18/06/2010
6 comentarii

Doomsday. Azi, când vroiam să scriu postul despre Electrica (mă rog, ENEL, cum dracu’ i-o mai zice), Electrica mi-a DISTRUS ziua (indirect). Eram şi io ca omu’ la serviciu, când un cretin a intrat cu buldozeru’ în nu-ştiu-ce-cablu. Durează 5 ore până se repară. Dă-i, încearcă în altă clădire, poate merge, du-te acasă cu laptopul, etc. (fiind angajată a unei minunate firme de IT, laptopurile noastre nu merg pe conexiune internet RDS – că de-ăla am acasă – decât printr-un minunat progrămel numit VPN, care asigură conexiunea, astfel că nu poţi să te conectezi tu aşa de oriunde vrei). Gata, dă-l dracu’ de curent, who needs it?

Well, aparent, noi toţi. Poate nu ne dăm seama, dar, puşi în situaţia de a trăi fără… Ia de trăieşte tu fără curent, na! După multe luni de neplată (asta e.), am primit de la Electrica un avertisment cum că-mi taie curentul. Am plătit şi io din el ce am putut, o parte, dar tot l-au tăiat (ordinul de deconectare se dăduse cu 2 săptămâni înainte, şi nu a mai contat că am plătit; curios lucru…). Văzând că nu mai am curent, am sunat la un număr de pe factură, indicat ca fiind pentru serviciile cu clienţii. Evident că am dat de o cretină care nu ştia să-mi zică nimic, aşa că am încuiat bişniţa (a se citi „casa”) şi m-am dus, la ora 19, la cea mai apropiată casierie Electrica. Programul lor era până la 19:30. Le-am povestit cum stă treaba, m-au plimbat de la o coadă la alta până s-a făcut 19:20, şi n-am aflat nimic. Ajunsă în final la Informaţii, madama de la Informaţii a ţinut să-mi precizeze că ea la 19:30 pleacă aşa că să-i zic mai repede. M-am enervat dar, în fine, somehow, era vina mea, aveam facturi neplătite, whatever. Şi, în fond, nu vroiam decât raspunsul la 2 intrebări: dacă fac plata prin transfer bancar azi, când mi se dă drumul la curent, şi cât plătesc pentru reconectare. La simpla întrebare Când mi se dă drumul la curent?, am primit o gamă largă de răspunsuri (că tot insistam):

• În 48 de ore (Era joi seara – şi încercam şi eu să înţeleg dacă 48 de ore lucrătoare, sau de care. Să explic, dacă plăteam Joi seara, mi se dădea drumul Vineri sau Luni? Duduia tot o dădea cu Luni, eu îi ziceam „A, deci lucrătoare?”. Ea „Nu, 48 de ore”. Eu „48 de ore sunt Sâmbătă”. Ea „Dar noi nu lucrăm Sâmbătă”. Eu „Deci lucrătoare?” Şi tot aşa, până când am schimbat placa la „De ce Luni şi nu Vineri?”.);

• Tu plăteşte şi … mai vedem! (Adică dacă vrea ea, pot să am curent şi Vineri. În plus, nu ştiu ce e în neregulă cu oamenii ăştia, de ţi se adresează aşa, cu „tu”, deşi tu te adresezi lor cu „dumneavoastră”. Nu sunt vreo d-asta nebună care suferă de megalomanie, dar eu nu intru la Electrica să-mi plătesc facturile, spunându-i casierei „Bună, Gabi. Ia-mi şi mie banii!”);

• După ce plăteşti toată factura şi mai lasă-mă-n pace.

La întrebarea cu taxa de reconectare, cam la fel, din aceeaşi gamă:

• 1 milion (La întrebarea Când plătesc taxa asta?, mi s-a zis că acum, înainte de reconectare, ceea ce este o minciună – ea apare pe factura imediat următoare, am aflat asta ulterior, de pe factură);

• Nu pot să-ţi dau informaţia asta, tu nu eşti titularul contractului (Titularul contractului este tatăl meu, care are acelaşi nume de familie şi aceeaşi adresă ca şi mine, şi ca şi în contract, dar era evident că eu încerc să distrug Electrica, şi nu puteau să-mi zică cum e obligat contractual tatăl meu să plătească taxa de reconectare);

• Nu ştiu să-ţi răspund (Apoi, m-am enervat, şi am întrebat-o şi eu cine poate să-mi răspundă; mi-a zis că şefa de tură care, ca să vezi, nu mai era la muncă. Zic, bun, spune-ţi-mi cum o cheamă, că o sun mâine şi o întreb; a refuzat vehement să-mi zică numele persoanei respective.).

În fine, ideea pe care vreau să o subliniez este că nu din cauză că mi-au tăiat curentul m-am enervat – aia am meritat-o, că nu am plătit. Ceea ce nu am meritat a fost să fiu luată peste picior, plimbată de la un ghişeu la celălalt, etc., astfel încât în jumătate de oră, să nu mi se răspundă la nicio întrebare, şi când li se termina lor programul, eu să plec acasă pe întuneric, la propriu şi la figurat. Aşa că am zis, bineee, vă bateţi voi joc de mine, îmi bat şi io joc de voi, că şi-aşa n-am nimic mai bun de făcut chiar acum. Le-am zis asta efectiv, şi m-au întrebat ce am să fac. Le-am re-întrebat cele două întrebări, le-am rugat să-mi răspundă la ele, şi le-am zis că nu plec până nu primesc răspunsurile (deja o băgau p-aia cu „nu eşti titularul contractului” şi nici nu mai vorbeau cu mine). M-am aşezat pe un scaun şi am stat. Nu am făcut nimic altceva. Au chemat ceva gardian ce aveau p-acolo, ăla a încercat să mă convingă să plec acasă, de parcă eu aş fi zis „a, OK, bodyguard, hai să plec”. Am zis că nu plec, moment în care bodyguardul a început să tragă de mine. I-am zis că dacă nu ia mâinile de pe mine va ieşi urât şi am început să le iau numele de pe ecusoane. Le-am scris pe factură. Apoi, bodyguardul a considerat de cuviinţă să-mi ia telefonul şi portofelul care erau pe tejghea în faţa mea şi să iasă afară cu ele, în ideea că mă duc după el şi închide repede coşmelia. Am ţipat după el să mi le dea înpoi, că dacă nu, îl dau în judecată, şi am arătat înspre minunatele camere de luat vederi montate în unitate. A zis şi cretina de la Informaţii să mi le dea (singurul lucru inteligent pe care l-a zis). Mi le-a adus înapoi, dar au chemat firma de pază (care, apropo, nu era semnalizată pe uşă printrun abţibild, aşa cum e obligatoriu din punct de vedere legal). A venit marele bashtan, care, şi ăla, a încercat să mă convingă verbal să ies afară. Am refuzat, aşa că m-au luat pe sus. Am scăpat, şi m-am băgat sub o masă. M-am înfăşurat în jurul piciorului mesei şi, cel puţin, nu au reuşit să mă scoată afară decât cu masă cu tot şi cu un scaun pe care l-am tras după mine cu piciorul. M-am lovit la cap cu masa. Evident, în timpul ăsta, am primit insulte de la duduile de la tejghele, de la „eşti sărită, fetiţo!”, la „tu ori eşti nebună, ori eşti drogată”.

Menţionez încă o dată că venisem doar cu intenţia de a afla nişte informaţii. Nu am devenit violentă, nici când m-au lovit cu masa la cap, nici când m-au luat pe sus, nu am vorbit urât nimănui şi nu m-am adresat nepoliticos NIMĂNUI din acea unitate. Tot ce vroiam erau nişte răspunsuri, pe care, dacă aş fi fost „titularul contractului”, erau obligate să mi le dea. În fine, m-au dat afară din camera cu tejghele, dar nu din toată clădirea, că am luat în braţe un picior de calorifer, şi le-am zis că eu nu părăsesc clădirea până când nu vine Poliţia, că nu e acceptabil că a pus aşa oricine mâinile pe mine, dat fiind că pe uşi nu e menţionat că au firmă de pază şi care e aceasta. Au sunat la Poliţie, au venit doi boshi. Mi-au luat declaraţia şi actele, şi mi-au zis să mă duc jos. Eu am ars-o, la rândul meu, cu de-alea „mi-era frică să plec singură, că au tras de mine”. Ahahahaha! În fine, ideea e că am coborât, şi ei au rămas sus cu toată hoarda de cretini. Când au coborât, atitudinea era schimbată: m-au ameninţat că-mi dau amendă pentru că nu am părăsit o instituţie publică, şi că amenda începe de la 5 milioane. Le-am zis că dacă ei aşa consideră, să-mi dea amendă, dar că o să câştig mult mai mulţi bani după ce am să dau în judecată Electrica pentru tratamentul total inuman la care am fost supusă, care se poate vedea pe casetele video, în care este foarte clar că eu nu am atins niciun act, niciun ban şi niciun om, că nu eram nervoasă sau să ţip, etc. Aveam un comportament normal, cu excepţia faptului că le-am ţinut pe proaste peste program, pentru că şi-au bătut joc de mine. În fine, concluzia a fost că am stat cu ele la distracţie până la ora 22 (yey! glory! 2 ore jumate în plus din viaţa lor, le-au petrecut cu mine!).

Apoi m-am dus şi am făcut plata la ING, că la ăia merge până la 11. Am tipărit chitanţa. A doua zi la ora 8, am scanat chitanţa şi am trimis-o pe fax la Electrica Nicolae Grigorescu (acolo s-a întâmplat toată tărăşenia). Apoi am început să sun. Şi sună, şi sună (deşi au program de la 8). Şi sună!!! Într-un final, au răspuns. Le-am povestit toată treaba, inclusiv că-s aia „de ieri” şi mi-au zis „aaa, da doamnă, acum vă dăm drumul la lumină, sigur!”. Ce-or fi zis, iar vine nebuna…

Nu am primit amendă şi nu am dat Electrica în judecată, dar mă gândesc foarte serios să-mi schimb furnizorul de energie electrică. Dacă cineva ştie un alt furnizor pentru Bucureşti, aş rămâne profund îndatorată.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt deloc mândră de ce-am făcut. M-am purtat exact ca un terorist. De fapt, nu CA un, ci am fost un terorist. Dar nu am putut să mă port altfel. Aşa au decurs faptele.


City Grill

17/06/2010
2 comentarii

Lucrez deasupra unui City Grill. Am comandat de la City Grill, în draci, până când m-au supărat. Fără mai multe explicaţii, postez mail-ul pe care l-am trimis managerului pe customer service de la City Grill:

Bună ziua,

Nu vă scriu ca să mă plâng de ce anume  nu îmi place în general la City, deşi sunt destule, ci ca să vă povestesc de ce nu am să mai comand în viaţa mea de la un restaurant City Grill.

În ciuda faptului că în meniul City Grill nu există decât 3 mâncăruri de post (Veggie Sandviş, supele cremă şi o salată), nici pe acelea nu sunt în stare angajaţii dumneavoastră să le facă ca lumea.
În repetate rânduri am primit sandvişul cald la suprafaţă şi îngheţat în interior, sau sfărâmicios, etc. Supa mi s-a mai dat şi fără crutoane… În fine, problema mea, că nu m-am învăţat minte cu comandatu’, să desfac pungile şi să mă uit la ce mi se dă înainte să plătesc.
Oricum, eu sunt vegetariană de 12 ani de zile; pentru mine este o convingere foarte puternică. Mă rog, nici asta nu ar trebui să conteze, ar trebui să conteze faptul că eu când comand ceva, mă aştept să mănânc ce am comandat, nu ce vrea personalul City Grill. Sunt conştientă că mai există greşeli care se pot face, dar domeniul alimentaţiei publice nu este un domeniu unde aceste greşeli îşi au locul. De pildă, aş putea fi alergică la un alt ingredient, iar dacă acesta este scăpat din greşeală în mâncarea mea, aş putea sa mor. Asta, ca să ştiţi, că aveţi restaurant!
Aşa, astăzi de dimineaţă, ca în ultimele aproximativ 510 dimineţi de când lucrez în Oracle Tower, mi-am comandat un Sandviş Veggie. De obicei îmi mai comand şi la prânz supă tot de la City, dar nu aşa de des ca sandvişul de la micul dejun. Asta înseamnă că de-a lungul a 2 ani de zile, am adus restaurantului City Grill un venit de 4700 de lei (aproximativ, poate chiar mai mult). Nu e o avere, dar este o sumă importantă pentru mâncare. Revenind, astăzi dimineaţă mi-am comandat un Sandviş Veggie. Nu am considerat necesar să-l desfac la bar şi să mă uit la el ce conţine, credeam că Veggie înseamnă Veggie. Am ajuns la birou cu el, am luat o muşcătură şi am simţit ceva dubios. L-am desfăcut, şi avea carne, caşcaval, etc. Carne! Eu nu am mai mâncat carne în ultimii 12 ani de zile. M-a apucat plânsul. Pentru mine este extrem de important şi de serios!
M-am dus jos cu respectivul sandviş şi l-am întrebat pe domnul de la casă ce am comandat eu. Mi-a zis că Veggie. I-am arătat sandvişul. I-am zis că vreau altul. Abţinându-se să nu zâmbească, mi-a zis că işi cere scuze şi că îmi face altul. Eu înţeleg că lui nu se presupune să-i pese dacă îmi încalcă mie convingerile, dar nici mie nu se presupune să-mi pese dacă i se taie din salariu. Scuzele zise formal fără niciun pic de convingere nu mă interesează şi nu mă ajută cu nimic. Repet, dacă eram alergică, muream, uite aşa!
I-am spus şi dumnealui tot ce vă zic dumneavoastră. Poate dumnealui nu e singurul vinovat, eu ştiu, poate şi bucătăreasa, poate şi picoliţa care mi l-a adus la masă, l-o fi încurcat… Nu ştiu, şi nu mă interesează. Acum, i-am promis dumnealui că nu voi mai cumpăra nimic de la City.
Ce vreau? Fiindcă trebuie să vreau ceva, nu, dacă sandvişul la schimb nu m-a mulţumit suficient! Vreau scuze, oficiale. Vreau mâncare vegană în meniu. Vreau să mă lase să fumez acolo şi dacă nu cumpăr ceva. Evident, lucrurile astea nu au cum să se întâmple, fiindcă trăim în România. România, o ţară unde nu ţi se pot respecta nenorocitele de convingeri! DE-AIA PLEACĂ LUMEA DIN ROMÂNIA, DIN CAUZA IGNORANŢILOR CA ĂŞTIA!
Atât am avut să vă spun, veţi acţiona cum credeţi de cuviinţă, daca veţi acţiona cumva.

Vă mulţumesc,

După acest mail, a se nota, foarte important şi drăguţ pentru City Grill, doamna responsabilă-cu-mailu’-generic (adică manageriţa asta), a venit la mine la muncă, mi-a prezentat scuze oficiale, m-a întrebat ce vreau să văd în meniu şi mi-a prezentat un voucher (pe care-l dau la concurs) de 50 de lei la Caru’ cu Bere (birt deţinut de acelaşi grup de companii ca şi City Grill). Deci ceva, ceva customer service, ştiu ei, DAR atâta timp cât tu te duci cu lacrimi în ochi (again, a se citi pagina despre concurs, nu contează motivaţiile nimănui pentru nimic, contează drepturile clientului de a fi tratat într-un anume fel), iar pe angajaţi abia de nu îi bufneşte râsul… iarăşi, văd aici o problemă.

Nu am mai comandat la City, iar când, la întâlnire, doamna-cu-mailul m-a întrebat de cât timp sunt vegană (deşi am scris în mail), i-am răspuns tristo-ironic „de ieri”.


LukOil

16/06/2010
6 comentarii

LukOil. În mod obişnuit, mă doare undeva de marca de benzină, nu mă interesează numele benzinăriei şi nici măcar cardul de fileditate de la Mol nu mă convinge să mă duc exclusiv la benzinăriile Mol (mai ales că-n Bucureşti sunt rare sau ascunse). Mă duc la cea mai apropiată.

Lângă serviciul meu, sunt 2 benzinării – un LukOil şi un Petrom, ceva mai departe. Într-o bună zi, am plecat de-acasă pe zero la benzină, că nu mai aveam timp să mă opresc la benzinărie, şi am zis las’ că mă opresc la întoarcere să bag. Am ajuns cu bine la muncă, dar de plecat, a mai plecat cucu’ de pe loc. No gas – no drive (doooh!). OK. M-am dus la Luk. Le-am povestit că „Să vedeţi: am rămas fără benzină aici, lângă benzinărie, nu-mi daţi şi mie un bidonaş de benzină, 2 litrişori acolo?”. Răspunsul: „Nu avem bidoane decât de cumpărat”. Adică, dacă mă gândeam să dau vreo 30 de lei pe un bidon plin cu benzină de 8 lei, mi-ar fi dat. Le-am zis: „OK, mă duc să fac rost de bidon şi mă întorc”. Nu mi-au zis să nu mă întorc. M-am întors la muncă, am negociat cu portarul, care a fost mega-tare şi mi-a adus un bidon de 10 litri, yey! M-am întors cu respectivul bidon la Luk, unde mi-au zis „Noi nu dăm în bidoane de plastic.”!!! Eu, evident (are you fuckin’ kidding me?!?) am început să mă umilesc, cu din alea „Vă roooog muuuult, am rămas aici fără benzină, ce să fac?!”. Răspunsul a venit instant şi şocant: „Du-te la Petrom!”, lucru pe care l-am şi făcut. La Petrom, când le-am zis povestea, mi-au zis „Nu aveţi voie să luaţi în bidonul ăla, dar noi putem să nu vedem în ce aţi luat” şi s-au întors cu spatele.

Acum, eu înţeleg că asta e legea, că nimeni nu vrea să-şi piardă jobul over a good deed, dacă o fi a good deed, că sunt mulţi nebuni pe lume care îşi dau foc cu benzina LukOil, whatever, DAR, nu asta e problema. Problema e că dacă luam bidon de la ei, mi-ar fi dat. Şi că nu mi-au zis din start să nu mă întorc, punându-mă pe drumuri pe căldurile de-afară, aiurea, ca să râdă de mine. La modul ĂLA mă deranjează pe mine LukOil.

OK. Am zis, one time thing, cretini diverşi pe lume, forgive and forget.

Într-o seară, vroiam ţigări. Seară fiind, nu aveam de unde să mai iau (că nu prea sunt mentolate la toate non-stopurile) decât de la benzinărie. Mă duc la Petrom-ul de lângă mine (a se nota, deşi aceiaşi participanţi, locaţia e diferită, deci alţi angajaţi). La Petrom, se făcea inventar, deci am cotit dreapta şi m-am dus la Luk-ul de lângă. Închis. M-am întors şi am luat-o spre Autostrada Soarelui, în ideea că dacă şi Luk-ul de la Trapezului e închis, măcar e un Mol la ieşirea din Bucureşti (DA! That’s how much I do for somethin’ I want – sau atât de dependentă sunt de ţigări…). Luk-ul de la Trapezului nu era închis. M-am dus, am luat o pungă de chips-uri, m-am plasat la tejghea şi am cerut infamul pachet de ţigări, alături de indispensabila brichetă (care, la Luk, cea mai ieftină este 5 lei şi ceva, da’ am zis hai, că nu aveam…). M-am adresat domnişoarei de după tejghea frumos şi politicos, cu pronumele de politeţe, cum m-a învăţat mama. Ea, mă tutuia. Am zis whatever, plec şi gata. Întind cardul, încearcă ea ce încearcă, îmi zice că nu merge. Îi zic să mai încerce o dată. Iar nu merge. Mă întreabă „Ai bani pă card?”. Îi explic cum că am bani şi că dacă vrea îi aduc un extras de cont, dar să mai încerce, că am şi eu treabă. Ea îmi zice „Bine, mai încerc o dată şi gata. Ai dreptul la 3 încercări.”, moment în care I lost it, şi i-am zis „Auzi, de ce io-ţi vorbesc ţie cu dumneavoastră şi tu mă tratezi ca pe ultimu’ jeg? Şi cum adică am dreptul la trei încercări? Dacă băgam benzină ce făceam?!” Îmi răspunde calmă „Sunai un prieten să-ţi aducă bani.” Eu „Adică e vina mea că nu-ţi merge ţie POS-ul în unitate? Dă-te-n pizda mă-tii de proastă!” Şi am plecat, m-am dus la Mol, am plătit cu cardul, vroiam să mă opresc să o torturez pe proasta de la Luk cu bonul, să i-l bag în cur, dar am zis că cea mai bună pedeapsă pentru o lipsă completă atât de maniere, cât şi de Customer Service skills, este renunţarea la a le mai fi client.

Din nou, dacă s-ar fi întâmplat o dată, zic, dar dat fiind că treaba e recurentă, am dreptul să am părerea asta despre Luk. Acuma, eu nu ştiu cum e treaba cu francizarea, câte dintre benzinării ţin de nu ştiu cine, etc., dar atâta timp cât cineva, oricine, acceptă ca pe nişte benzinării în care angajaţii se poartă ca la Gas Station-urile din Pampas să zacă logo-ul lui, acel cineva ain’t gettin’ my money anymore!


Despre Advantix şi alţi demoni (de Cristina)

07/05/2010
15 comentarii

Dragi proprietari de câini,

Nu vă lăsaţi induşi în eroare de existenţa atâtor şi-atâtor veterinari care-şi trântesc cabinete în zone chic şi-apoi taxează manopera unei injecţii cu 50 de lei! Nu e nevoie să faci facultatea de medicină veterinară şi nici să fii Paris Hilton ca să trăieşti o mie de ani în pace alături de patrupedul iubit. Să n-auzi, să nu vezi şi să taci poate să fie convenabil în alte situaţii, dar în cazul ăsta, soluţia e SĂ FII VIGILENT, să deschizi bine ochii, să ciuleşti urechile şi să culegi toată informaţia pe care o întâlneşti pe drum! Şi să nu te deranjeze să foloseşti Google des! Mai ales c-a venit căldura şi paraziţii de toate felurile, culorile şi mărimile zburdă fericiţi prin sate şi oraşe.

Paranoia

Dacă împotriva puricilor există o grămadă de soluţii, şampoane, zgărduţe, prafuri, etc., la toate preţurile posibile, până în punctul în care e absolut imposibil să ţii în casă un câine cu purici fără să fii un dobitoc patentat, oferta de arsenal anti-căpuşe e semnificativ mai slabă. Căpuşa e responsabilă de transmiterea babesiilor, niste mizerii care parazitează şi distrug hematiile, creând babesioza şi făcând organismul câinelui (dar se prinde şi de om dacă găseşte o cale) FUBAR în maxim patru zile. Dacă ai „norocul” să ai un câine mai sensibil, poţi să observi simptomele (refuz de hrană, vomă, urină maro, apatie, mucoase de culoare albă sau galbenă, etc.) în timp util ca să te alegi doar cu un tratament îndelungat, scump şi dureros şi eventual ceva sechele pe viaţă. Dacă nu, vorba englezului, his strength may be his one weakness. Urâtă cu crengi, scârboasă şi greu de ucis, căpuşa nu este, în mod paradoxal, un parazit de mizerie, astfel că ai mai multe şanse să dai peste ea pe coclauri verzi plini de copaci înfloriţi decât în focarele de infecţie reprezentate cu cinste de locurile de joacă pentru căţei din Bucureşti.

Soluţia

Totuşi, nu ai chef să rişti, mai ales când auzi de cazuri mortale în zonele limitrofe Bucureştiului, aşa că te îndrepţi spre cel mai eficient repelent de pe piaţă, recomandat unanim de toţi veterinarii: o pipetă cu numai câteva picături care se pun pe ceafa câinelui şi te scapă de orice griji. Advantix e fabricat de Bayer, care, ca şi Pfizer, e printre producătorii de medicamente umane şi veterinare cu cea mai bună reputaţie din lume. Protejează împotriva puricilor, căpuşelor şi ţânţarilor (totuşi nu şi împotriva ălora care transmit dirofilaria), e rezistent la spălare şi are efect o lună. Un mic google găseşte totuşi o explicaţie logică a felului în care funcţionează Advantix: se distribuie uniform pe piele şi se depozitează în glandele sebacee şi în celulele epiteliale superficiale. Care celule se schimbă o dată la trei săptămâni. Nu se ştie atunci cum poate efectul să dureze fix o lună sau cum poate rezista la spălare, dar nu asta e problema (principală).

Pe prospectul de la Advantix scrie că efectele secundare pot consta maximum într-o uşoară iritaţie. Prospect pe care, apropo, puţină lume ajunge să-l citească, pentru că, de cele mai multe ori, e aplicat la veterinar, unde nu stai să ceri prospecte ci te laşi pe mâna omului, că doar de-aia-ţi sare milionul din buzunar numai când pui mâna pe clanţa cabinetului, şi decartezi cei 30 de lei, eventual încă vreo 10 pentru dificila operaţiune de aplicare. Sau e cumpărat la pipetă, deci nu în ambalajul original. Cu toate astea, dacă, printr-o stranie coincidenţă, câinelui tău începe să-i cadă părul la două zile dupa aplicarea Advantix-ului, remarcabil în exact zona în care a fost aplicat şi apoi, treptat, pe coaste şi pe coloana vertebrală, în sensul de răspândire a substanţei, te-apuci şi cauţi, printre altele, şi Advantix secondary effects sau Advantix allergic reactions, că poate, cine ştie… Şi găseşti de nu te mai opreşti, o mie şi-una de pagini de forumuri pline de stăpâni care se vaită de căderi de păr, iritaţii nasoale, bube, prurit intens şi alte „delicii” ale câinilor lor, printre care şi morţi suspecte. Prima reacţie e să te-ntrebi de ce nu ţi-a zis şi ţie niciun specialist de riscurile-astea, dar îţi revii când îţi dai seama că veterinarii n-au niciun interes ca tu să dai 5 lei pe-o sticlă de oţet de mere de la hypermarket, cu care să-ţi deparazitezi câinii din Aprilie până-n Octombrie, când poţi cumpăra Advantix de la ei cu doar 30 de lei/lună/căţel.

Alţii recomandă câte o mie de soluţii în fiecare lună: una pentru ţânţari, una pentru căpuşe, una pentru musca beţivă, una pentru strălucire, una cu somon, alta cu caviar… Desigur, prost nu e cel care cere, ci ăla care dă, şi cum sunt proprietari de câini care duc aruncatul cu bani la un alt nivel, spălaţi pe creier de prea multe reviste stil Dog Fancy şi prea multe emisiuni cu sus-amintita Paris Hilton, circuitul accesoriilor pentru blană în natură e complet. Dar noi nu vorbim cu asemenea oameni, ci cu unii ca noi, relativ normali la cap şi la buzunar. Eu cu siguranţă o să elimin şi riscul de-a-mi vedea iar căţeaua cheală şi scărpinându-se-n draci şi canapeaua plină de păr şi-o să recurg la chestii mai inofensive şi băştinaşe: oţet de mere în apa de băut, pulverizări pe blăniţă cu apă şi oţet de mere, usturoi în mâncare (aţi putea încerca să vedeţi dacă mai puteţi dormi cu câinele înainte să-i deşertaţi ibricul cu mujdei în crănţănele), drojdie de bere (nu bere că s-ar putea să-i placă!) şi altele din aceeaşi categorie.

Ba mai mult…

Într-un sistem capitalist ideal (că tot va apărea chestia asta pe pagina.de.stânga), în care cine nu-şi face treaba cum trebuie iese din competiţie, ai putea avea încredere în alţii să facă pentru tine treburile pentru care-i plăteşti în timp ce tu ţi-ai vedea liniştit de a ta, pentru care eşti plătit. Probabil că în România, pe fondul disperării după bunuri şi servicii de după ’90, şi-au făcut loc tot felul de incompetenţi cu o singură calitate, aia de a şti să-ţi vândă lucruri, fie că te satisfac sau nu, ai nevoie de ele sau nu. Ceea ce nu încetează însă să mă surprindă e cât de mulţi oameni petrec saptamâni în şir documentându-se înainte de a-şi lua un televizor sau un telefon, intrând pe forumuri şi citind recenzii, şi cât de puţini se gândesc, cer păreri de la două surse sau chiar stau 10 secunde să analizeze logic ceva când e vorba de câinele lor, o viaţă care depinde de ei, mai exact.

Vă doresc o vară frumoasă şi lipsită de căpuşe alături de căţeii voştri şi, nu uitaţi, consumaţi responsabil! Acum a fost vorba de Advantix şi o să îmi înfrânez recenta pornire de a calcula ce se poate face cu banii economisiţi dintr-o parte, dar vă las pe voi, fie că aveţi o mie de EUR salariu sau trăiţi din ajutorul de şomaj, să vă imaginaţi câte chestii utile şi distractive puteţi face pentru voi şi pentru câini cu banii pe care îi daţi pe toate prostiile inutile, snoabe sau chiar dăunătoare, dar cu reclamă puternică!


Cu maşina la plimbare

19/04/2010
2 comentarii

Mi-am dat, în sfârşit, seama de ce m-a deranjat atât de tare treaba cu craioveanul bătut pe trecere. Ca să ne înţelegem, pe mine m-a deranjat atât de tare încât, orbită de furie, vroiam să strâng semnături ca şoferului bătăuş să i se retragă cetăţenia şi să fie dat afară din ţară.

În orice caz, subiectul deja nu mai prezintă interes, cel puţin nu pentru mine, fiindcă ştiu de acum că nu se va rezolva nimic în cazul acesta.

Aşa, deci, referitor la DE CE m-a deranjat, vreau să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum cam un an de zile.

Mergeam cu maşina să-mi plătesc internetul. Mergând pe un bulevard relativ strâmt, trebuia să fac la stânga (întotdeauna! :P) peste o şină de tramvai. Am semnalizat, m-am asigurat că nu vine tramvaiul, m-am uitat bine, şi am făcut jumătate stânga (adică m-am oprit cu maşina peste şinele de tramvai), pentru a ceda trecerea celor care veneau din sens opus. Lângă mine, mai dă unu’ să facă stânga, numai că el avea maşina puţin mai lungă decât a mea (avantajul de a avea o maşină mică…), şi a ieşit puţin cu botul maşinii în spaţiul aerian al bulevardului şi-aşa destul de strâmt. Bineînţeles, rămânea loc cu grămădoiul pentru maşinile care treceau din sens opus, motiv pentru care au şi trecut câteva.

Planul locului unde a avut loc accidentul

Un anume mister VW, nu a reuşit să treacă. Adică s-a super panicat, crezând că o să îl lovească pe colegu’-de-încadrare-la-stânga, şi atunci a tras în dreapta de volan (şi a mai şi accelerat, probabil s-a panicat şi a greşit pedala), intrând în curtea unei firme aflate pe colţ, unde a lovit din plin o femeie, pe care a luat-o pe capotă, căreia i-a rupt oasele şi pe care, probabil, a distrus-o pe viaţă.

Când am văzut tot ce s-a întâmplat (a durat aproximativ 3 secunde), m-am gândit iniţial că de mine s-a speriat monsieur VW, mi-am pus mâinile în cap şi am început să urlu în mijlocul drumului. M-am adunat, am tras maşina pe dreapta, şi am sunat la 112. Au trimis super repede o ambulanţă, iar noi, „spectatorii”, am aşteptat în jur de o oră ca să aflăm dacă femeia a murit sau nu. După acest timp scurs, a început să mormăie „Au. Au.”. Şi cam atât. Oasele îi ieşeau prin piele, avea picioarele rupte, capul spart, era plină de sânge şi zicea „Au”.

Şoferul, un tânăr care avea carnet de 1 (o) lună, a făcut praf o maşină de multe zeci de mii de dolari, spărgând cu ea (şi cu femeia pe capota acesteia) o poartă de metal, intrând prin curtea firmei mai sus menţionate, şi ieşind pe altă poartă (că doar a fost în stare să ocolească casa de beton – cu oamenii e mai greu…). După venirea Poliţiei, m-am oferit să fiu martoră, pentru că am văzut totul „first hand”. Şi am stat acolo ca să ascult toate inepţiile. Chiar m-am dus la mister VW cu cele mai bune intenţii, zicându-i „O să faci puşcărie… Asta e… Bucură-te că n-ai omorât-o. Ai să poţi dormi liniştit…”. Tare m-am mai înşelat. În primul rând fiindcă mister VW s-a dus apoi la colegu’-de-încadrare-la-stânga şi l-a înjurat, spunându-i că el este de vină, că a intrat pe partea lui de şosea, că nu s-a uitat… Hellooo?! Şi de ce n-ai intrat ÎN EL?!? Şi de ce n-ai încetinit oricum, că la colţul ăla e trecere de pietoni? Şi de ce nu te bucuri că n-ai omorât-o p-aia??? Apoi, m-am mai înşelat şi fiindcă, după 3 (trei, da!) luni de atunci, am fost chemată la secţia de Poliţie pentru declaraţia de martor. Între timp reuşisem să uit oarecum incidentul, dar mi l-am amintit. Şi am întrebat şi eu care este stadiul în care se află cercetările, şi cum este femeia. Mi s-a răspuns că femeia e în comă în spital, iar şoferului i s-a dat pedeapsă penală CU SUSPENDARE (adică nu a făcut, asta înseamnă, nicio zi de puşcărie!).

De când am fost martoră la incidentul ăsta, am luat-o razna: nu mai puteam să dorm sau să mănânc, am slăbit enorm, aveam flash-uri paranoice violente legate de orice şi de mai oricine. Am ajuns la psiholog, adormeam cu Xanax şi, nici nu se pune problema, n-am mai condus o bună perioadă de timp. Devenisem violentă şi loveam maşinile care mă claxonau pe stradă. Urlam la toată lumea. Mă sălbăticisem. Mi-era frică. Asta mi s-a întâmplat şi acum, cu cazul craioveanului…


About author

Sunt un mic fanzin pe Scribd (www.scribd.com/paginadestanga).

Căutare

Navigare

Categorii:

Links:

Archives:

Feeds

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.