de.pe.stradă

„Dicţionar”

  • Comunism

Cuvântul „comunism” vine din latinescul „communis”, care înseamnă „împărţit”, „aparţinând tuturor”.

Comunismul este o ideologie socială, politică şi economică care ţinteşte spre stabilirea unei societăţi socialiste revoluţionare, fără puteri statale, structurate în baza unei proprietăţi comune a mijloacelor de producţie.

În teoria marxistă, comunismul reprezintă o etapă specifică în dezvoltarea istorică, care se trage din dezvoltarea forţelor producătoare care produc o supra-abundenţă de bogăţii materiale, permiţând astfel o distribuire bazată pe nevoi şi relaţii sociale bazate pe indivizi care se asociază liber. Definiţia exactă a comunismului variază, şi este adesea confundată în mod eronat în discursul politic cu socialismul; teoria marxistă consideră că socialismul este doar o etapă de tranziţie în trecerea la comunism.

În schema materialismului istoric, comunismul reprezintă ideea unei societăţi libere, nedivizate şi nealienate, unde omenirea este liberă de opresiune şi lipsuri. O societate comunistă nu ar avea guverne, ţări sau clase sociale. În teoria marxistă, dictatura proletariatului este sistemul intermediar dintre capitalism şi comunism, în care guvernul se află în procesul de schimbare a proprietăţii private în proprietate colectivă.

Filozoful german Karl Marx vedea comunismul primitiv ca pe starea originală a umanităţii. Marx consideră că proprietatea privată a apărut numai după ce omul a fost capabil să creeze surplus. Ideea unei societăţi fără clase a apărut în Grecia Antică. Platon, în „Republica”, a descris această societate ca pe un stat în care oamenii îşi împărţeau proprietăţile, soţiile şi copiii.

De-a lungul timpului, au existat diverse mici societăţi comuniste, în general inspirate din Biblie. Spre exemplu, în cadrul Bisericii Creştine medievale, unele ordine monastice îşi împărţeau proprietăţile. Aceste grupuri considerau adesea că problemele proprietăţii private erau o distracţie de la serviciul religios faţă de Dumnezeu şi de aproape.

  • Mijloace de producţie

Mijloacele de producţie sunt factorii de producţie non-umani – fabricile, maşinăriile şi uneltele folosite pentru a produce bogăţie – împreună cu capitalul infrastructurii şi capitalul natural. Acestea includ factorii de producţie clasici, minus capitalul bănesc şi capitalul uman. Includ două tipuri de obiecte: instrumente necesare muncii şi subiecţi ai muncii (resurse naturale şi materii prime). Oamenii acţionează asupra subiecţilor muncii, folosind instrumentele necesare, pentru a crea un produs.

  • Proprietatea comună

În filozofia politică, proprietatea comună se referă la proprietatea tuturor indivizilor dintr-o societate. Proprietatea comună a mijloacelor de producţie este perpetuată de comunism şi de unele forme de socialism. Proprietatea comună, care înseamnă acces liber la proprietate pentru toată lumea, diferă de proprietatea colectivă, care  presupune o proprietate a unui grup agreat de oameni.

  • Socialism

Socialismul este un sistem economic caracterizat de proprietatea socială a mijloacelor de producţie şi de managementul cooperativ al economiei. De asemenea, este o filozofie politică bazată pe un asemenea sistem. Proprietatea socială se poate referi la una sau mai multe dintre următoarele: întreprinderi cooperative, proprietate comună (vezi „comunism”), proprietate publică directă sau intreprinderi de stat autonome. Economiile socialiste se bazează pe producţia înspre satisfacerea nevoilor şi pe alocarea directă a factorilor economici pentru a satisface cererea economică şi nevoile umane (valoarea nevoilor).

Ca mişcare politică, socialismul  include o gamă largă de filozofii politice, de la reformism la socialism revoluţionar. Promotorii socialismului de stat pledează pentru naţionalizarea mijloacelor de producţie, distribuţie şi schimb.

  • Societate fără putere statală

O societate fără putere statală este o societate neguvernată de un stat. În aceste societăţi, concentraţia autorităţii este foarte mică; majoritatea poziţiilor de autoritate care există sunt limitate ca putere executivă şi sunt în general menţinute pentru o perioadă limitată de timp. Societăţile fără puteri statale variază mult ca organizare economică şi ca practici culturale.

  • Surplusul economic

În economie, surplusul economic se referă la două cantităţi corelate.

Surplusul consumatorului reprezintă câştigul monetar obţinut de consumatori când aceştia plătesc pentru un produs mai puţin decât preţul maxim pe care ar fi dispuşi să-l plătească.

Surplusul producătorului reprezintă câştigul obţinut de acesta atunci când vinde un produs la un preţ mai mare decât preţul minim acceptabil (valoare) pentru acel produs.

În economia marxistă, termenul de surplus poate să se refere şi la plusvaloare, supraproducţie şi surplus de muncă.

Lasă un comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

About author

Sunt un mic fanzin pe Scribd (www.scribd.com/paginadestanga).

Caută

Navigare

Categorii:

Links:

Archives:

Feeds

%d blogeri au apreciat asta: